Loading Events

Toate evenimentele

  • This event has passed.

Prezentare: Ontologia socială a lui Pierre Bourdieu între analiza de corespondență și teoria câmpului social

-

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul UBB vă invită la prezentarea Ontologia socială a lui Pierre Bourdieu între analiza de corespondență și teoria câmpului social. Aceasta va fi susținută de către conf. univ. dr. Marius Lazăr.

Fără să ambiționeze să întreprindă o analiză critică a conceptelor fundamentale ale sociologiei lui Bourdieu, prezentarea de față încearcă să arate că elaborarea unei teorii sociologice este de cele mai multe ori legată de o viziune metodologică particulară. Teoria lui Pierre Bourdieu poate prilejui un interesant studiu de caz, menit să testeze legătura implicită dintre metodologic și teoretic. Pe scurt, ideea de pornire ar fi că viziunea sa despre social este generată de o lectură aparte, creatoare, a datelor de analiză, în conformitate cu parcursul său de cercetător. Bourdieu evoluează de la etnologie la sociologie, în perioada cea mai ferventă de afirmare profesională, transformând teoria într-o modalitate de legitimare academică într-un spațiu intelectual încă în transformare, disputat de modele științifice concurențiale, pentru a ajunge în cele din urmă la formularea uneia dintre cele mai complexe și comprehensive teorii a socialului în cercetarea contemporană.

Evenimentul va avea loc joi, 26.01.2023, începând cu ora 17:00, în clădirea Plugarilor, sala 7 (str. Dostoievski, nr. 34-36).

Organizator

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială

Locatie

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială
str. Dostoievski, nr. 34-36
Cluj-Napoca,
+ Google Map
Site web:
View Venue Website