Loading Events

Toate evenimentele

  • This event has passed.

Expoziția „SANSCRITA, LIMBA SACRĂ”

-

Centrul Clujean pentru Studii Indiene, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, cu susținerea Ministerului Culturii din India și Ambasadei Indiei în România, în colaborare cu Biblioteca Academiei Române din Cluj-Napoca și Institutul de Istorie “George Barițiu” al Academiei Române filiala Cluj vă invită la Expoziția SANSCRITA, LIMBA SACRĂ, ce conține cărți din colecțiile Bibliotecii Academiei Române din Cluj-Napoca.

Vernisajul expoziției are loc în 15 februarie 2023, ora 12, la Biblioteca Academiei Române din Cluj-Napoca, str. M. Kogălniceanu nr. 12-14.

La deschiderea expoziției vor lua cuvântul:

Prof. dr. Péter-Dániel Szántó, Departamentul de Studii Buddhiste și Tibetane, ELTE Budapesta

Dr. Bogdan Crăciun, Serviciul Colecții speciale, Biblioteca Academiei Române Cluj-Napoca

Dr. Mihaela Gligor, director, Centrul Clujean pentru Studii Indiene, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca

 

Expoziția va fi deschisă publicului între 15 februarie – 1 martie 2023, în intervalul orar 8-14. Intrarea este liberă.

Expoziția Sanscrita, limba sacră prezintă publicului clujean o parte din volumele și manuscrisele omului de cultură transilvănean Sámuel Brassai (1797?–1897), „omul care știa zece limbi, a urmat zece discipline de studii și a trăit de zece ori zece ani”.  Sámuel Brassai a fost cu adevărat pasionat de limba sanscrită, fapt ce l-a condus la alcătuirea unei impresionante colecții de specialitate, care s-a transformat în cele din urmă într-o mini bibliotecă de peste 100 de titluri extraordinar de importante și, mai ales, foarte rare în zilele noastre.

Colecția lui Brassai a fost, evident, aleasă cu mare grijă. Este compusă din gramatici, dicționare, antologii, volume care însoțesc fiecare sanscritist de-a lungul carierei. Avem o selecție bună de literatură vedică, mai multe volume aparținând celui mai mare poet și dramaturg sanscrit, Kālidāsa, câteva drame filosofice, texte despre algebră, scrieri despre Buddhism, texte fundamentale al vieții brahmanice, culegeri de epigrame, lucrări de astronomie sau cronica versificată a regilor din Kashmir; toate lucrări deosebit de importante. După moartea sa, biblioteca lui Sámuel Brassai a fost lăsată în grija Colegiului Unitarian, apoi a fost transferată filialei din Cluj a Academiei Române.

Biblioteca Academiei Române din Cluj-Napoca mai deține și câteva manuscrise prețioase ale lui Sámuel Brassai: transcrieri de texte, note gramatical-filologice și o listă importantă de vocabular, de lungimea unui dicționar.

Manuscrisele și volumele prezente în Expoziția Sanscrita, limba sacră pun accentul pe importanța cunoașterii limbii sanscrite și pe pasiunea lui Sámuel Brassai, ultimul mare polimat al Transilvaniei, omul care ne-a lăsat o adevărată comoară.

Expoziția Sanscrita, limba sacră se înscrie în seria de manifestări prilejuite de aniversarea, în 2023, a 75 de ani de relații diplomatice România – India.

Detalii

Inceput eveniment:
February 15, 2023 @ 12:00 pm
Sfarsit eveniment:
March 1, 2023 @ 2:00 pm
Categorii:
, , ,

Organizator

Cluj Center for Indian Studies
Biblioteca Academiei Române, Cluj
Institutul de Istorie “George Barițiu” al Academiei Române filiala Cluj

Locatie

Biblioteca Academiei Române, Cluj
Str. M. Kogălniceanu nr. 12-14 Romania + Google Map