Loading Events

Toate evenimentele

  • This event has passed.

Turnul Croitorilor, Turn al Cunoașterii. Dialoguri academice – Studium Generale

-

Institutul STAR-UBB al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca reia vineri, 20 octombrie 2023, ora 16:00, seria de cursuri și prelegeri „Studium Generale”, găzduită de Turnul Croitorilor, cu o prelegere cu tema „Bacon, Democrit și istoria ficțională a filosofiei” susținută de conf. univ. dr. Dana Jalobeanu (Facultatea de Filosofie, Universitatea București).

Rezumatul prelegerii:

Prezentarea investighează modul în care se constituie istoria filosofiei ca disciplină a reflecției filosofice. În zorii modernității (la sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea) asistăm la agregarea mai multor moduri de a face istoria filosofiei (de dragul filosofiei). Voi distinge trei astfel de tipuri de istorie a filosofiei. Prima este o istorie disputațională a filosofiei, cea care vede filosofia ca pe un câmp de bătălie între secte și doctrine divergente. A doua este ceea ce numesc o istorie genealogică a filosofiei. Genealogiile pot fi mai directe (ca atunci când Ficino reconstituie tradiția platonică) sau mai reflexive (ca atunci când Gassendi sau Lipsius își propun să recurgă la o reorganizare a epicureismului sau stoicismului ca sursă de reflecție alternativă în raport cu filosofia de școală, aristotelică). Subiectul principal al prezentării mele este însă un al treilea mod de a face istoria filosofiei, despre care susțin că nu a fost investigat până acum. Numesc acest tip de istoria filosofiei (practicat de Francis Bacon), istorie ficțională a filosofiei. Voi arăta ce înseamnă această istorie ficțională și cum se poate reconstitui din textele lui Bacon în care acesta reconstruiește și folosește masca (persona) lui Democrit ca model pentru filosofia experimentală.

Studium Generale este un spațiu de întâlnire interdisciplinar al profesorilor și studenților Universității Babeș-Bolyai și ai invitaților lor. Studium Generale permite dialogul dintre discipline și angajează universitatea într-o reflecție asupra propriilor întrebări universale asupra cunoașterii. Aceasta dovedește continuitatea cu practicile intelectuale ale universităților medievale legate de întrebările quodlibetale: despre orice pentru fiecare, în aceeași comunitate de studiu. Studium Generale la Universitatea Babeș-Bolyai, în cadrul Institutului Star-UBB, reprezintă o serie de conferințe săptămânale, în timpul anului academic, ținute de personalități ale universității sau invitate, care chestionează o temă a propriei discipline în dialog cu alți membri ai universității. Inițiat în anul 2019 de prof. univ. dr. Daniel David, rector al Universității Babeș-Bolyai, acest program de conferințe își reia cursul într-o nouă formă hibridă, cu un public fizic restrâns și transmis online pe canalul de Youtube al UBB (https://StudiumGenerale) și pe pagina Facebook al Universității (https://www.facebook.com/UnivBabesBolyai).

Organizator

Institutul Star-UBB
Site web:
View Organizer Website

Locatie

Turnul Croitorilor
Strada Baba Novac 2
Cluj-Napoca, 400097 Romania
+ Google Map