Vă invităm la evenimentul The Price to Pay. Poetics, Technique and Politics of Solo Performance
prin care UBB Cultural (provided by Mobexpert) lansează seria Solo/Duo. Între artă, cunoaștere și efect emancipator în sfera publică.
Evenimentul va avea loc în 17 octombrie, de la 18:30, în sala Reduta a Muzeului Etnografic.
Prin lansarea seriei Solo Duo ne propunem să evidențiem, în rândul membrilor din comunitatea noastră și nu numai, o nouă manieră de a prezenta și discuta tehnicile și efectele artei.
Evenimentul din 17 octombrie are o dimensiune triplă: concert, prelegere și sesiune de întrebări și răspunsuri.
În cadrul acestuia, clarinetistul italian Marco Colonna, cunoscut de publicul clujean din proiectul Retracing Bartok, organizat la UBB în octombrie 2025, își va expune și explica propria artă: ce înseamnă, cum funcționează și ce sens are improviația solo.