Loading Events

Toate evenimentele

  • This event has passed.

„Studium Generale”

-

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) va continua joi, 20
mai 2021, ora 1600, seria de cursuri „Studium Generale” a Institutului
STAR-UBB, găzduită de Turnul Croitorilor, cu o prelegere cu tema
„Antitrinitarismul ca fundament şi provocare pentru Principatul
Transilvaniei (1566-1595)”, susținută de conf. univ. dr. Edit Szegedi
(Facultatea de Studii Europene).

Rezumatul prezentării:
Prelegerea va aborda dimensiunile ambivalente şi paradoxale ale
antitrinitarismului din Transilvania. Antitrinitarismul a fost o expresie a
Reformei radicale, însă în Transilvania a contribuit la consolidarea
tânărului stat ardelean, devenind practic curentul teologic favorizat de
Curte şi pe cale de a se impune ca “religie de stat”. Această
contribuţie la formarea şi consolidarea statului constă în
fundamentarea politicii religioase a Transilvaniei. După 1571 însă,
antitrinitarienii pierzând sprijinul politic de care beneficiaseră până atunci, devin provocarea pentru
noua politică religioasă a dinastiei catolice Báthory.

Studium Generale este un spațiu de întâlnire interdisciplinar al profesorilor și studenților Universității
Babeș-Bolyai și ai invitaților lor. Studium Generale permite dialogul dintre discipline și angajează
universitatea într-o reflecție asupra propriilor întrebări universale asupra cunoașterii. Aceasta dovedește
continuitatea cu practicile intelectuale ale universităților medievale legate de întrebările quodlibetale:
despre orice pentru fiecare, în aceeași comunitate de studiu. Studium Generale la Universitatea
Babeș-Bolyai, în cadrul Institutului Star-UBB, reprezintă o serie de conferințe săptămânale, în timpul
anului academic, ținute de personalități ale universității sau invitate, care chestionează o temă a
propriei discipline în dialog cu alți membri ai universității. Inițiat în anul 2019 de prof. univ. dr. Daniel
David, rector al Universității Babeș-Bolyai, acest program de conferințe își reia cursul într-o nouă formă,
cursul va fi transmis online pe canalul de Youtube al UBB (https://StudiumGenerale) și pe pagina
Facebook al Universității (https://www.facebook.com/UnivBabesBolyai).

Detalii

Data:
20-05-2021
Ora:
16:00 - 18:00
Categorii:
, , , ,

Organizator

Institutul Star-UBB
Site web:
View Organizer Website

Locatie

Online