Loading Events

Toate evenimentele

  • This event has passed.

Săptămâna Patrimoniului Cultural UBB

-

La 10 ani de la înființare, Direcția Patrimoniu Cultural Universitar din cadrul UBB organizează o serie de evenimente și activități menite să aducă moștenirea culturală universitară mai aproape de comunitate. Aceste manifestări aniversare vor avea loc în perioada 16-20 octombrie 2023, la nivelul celor 8 muzee ale universității, al arhivei istorice și al celor 2 galerii de artă coordonate de DPCU.

Vă invităm cu drag să vă alăturați inițiativelor noastre de a sărbători împreună!

 

Serviciul Arhiva Universității

Eveniment: Voluntariat la Arhiva UBB

Locație: Calea Moților nr. 11, UBB Art Hall (sala 300)

Data: 18 octombrie

Interval orar: 14:00-15:00

Scurtă descriere: În cadrul evenimentului va avea loc o ceremonie de acordare a diplomelor de voluntar studenților care au participat la cele două proiecte implementate cu succes de către Direcția Patrimoniu Cultural Universitar prin Serviciul Arhiva Universității, în colaborare cu Biroul pentru Voluntariat, în perioada noiembrie 2022 – iunie 2023. În acest context vor lua cuvântul atât coordonatorii programelor, cât și reprezentanții voluntarilor.

Partener: Biroul pentru Voluntariat

 

Muzeul Alexandru Duma

  1. Expoziție de pictură (vernisaj): În-cerc-uirea sinelui plenar

Locație: Calea Moților nr. 11, sala 502-503

Data: 16 octombrie

Ora: 16:00

Scurtă descriere: „În-cerc-uirea sinelui plenar” reprezintă expoziția de debut a seriei „Contemporanea”, prin care Muzeul Alexandru Duma își propune să prezinte publicului creațiile unor artiști contemporani, ce relevă afinități de spirit cu lumea căreia i-a aparținut cel care dă numele muzeului. Cu rădăcini în experiența de sociolog și psiholog a creatoarei lor, picturile realizate de Rodica Pintea (Sas) urmăresc să producă, dincolo de emoția estetică, un efect de catharsis, în sensul de eliberare sau purificare progresivă a celui care le contemplă de preocupările cotidiene cu impact negativ asupra sinelui și de înălțare a acestuia spre o stare de serenitate și plenitudine.

  1. Eveniment: Atelier de cărți poștale

Locație: Calea Moților nr. 11, sala 502-503

Perioada: 16-20 octombrie

Interval orar: luni: 14:00-18:00, marți-vineri: 10:00-14:00

Scurtă descriere: În cadrul „Atelierului de cărți poștale”, invităm participanții să redacteze mesaje din perspectiva unei persoane (soldat sau civil) pe care războiul a separat-o de cei dragi, utilizând ca suport cărțile poștale inspirate din desenele de pe front ale lui Alexandru Duma. Vizitatorii vor avea opțiunea de a lăsa cărțile poștale la muzeu, pentru a fi expuse pe parcursul anului, ca un memento al unei ipostaze umane universale.

  1. Eveniment: Atelier de gândire critică: activități demonstrative

Locație: Calea Moților nr. 11, sala 502-503

Perioada: 17-19 octombrie

Interval orar: 11:15-12:00

Scurtă descriere: Participanții la „Atelierul de gândire critică” vor avea posibilitatea să experimenteze câteva dintre activitățile proprii acestuia și să-și formeze astfel o opinie privind specificul său. Temele abordate au ca punct de pornire Primul Război Mondial, însă implică numeroase incursiuni în alte perioade și domenii ale cunoașterii – arte vizuale, literatură, filosofie, științe sociale și chiar științe exacte.

 

Muzeul de Istorie a Universității

  1. Eveniment: Workshop online: „Direcții și teme de cercetare în muzeele universitare din România. Studiu de caz: Prezențe feminine în mediul academic românesc. O istorie posibilă?”

Locație: Online (Zoom)

Data: 20 octombrie

Interval orar: 10:00-14:30

Scurtă descriere: Principalul scop al workshop-ului este să reunească specialiști care activează în muzeele universitare din România, pentru a discuta despre cele mai importante direcții de cercetare promovate în acestea și despre rolul lor în protejarea și promovarea patrimoniului cultural material și imaterial al universităților noastre. Intenția workshop-ului este să încurajeze participanții să prezinte temele de cercetare din propriile muzee. Pentru această primă întâlnire, propunem ca studiu de caz o temă de analiză, dezvoltată în ultima perioadă la Muzeul de Istorie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, dedicată reconstituirii istoriei femeilor din mediul universitar.

Partener: Muzeul Universității „George Emil Palade” al UMFST din Târgu Mureș

  1. Eveniment: Proiect foto-documentar „Arhiva Recunoștinței”

Locație: Online (Pagina de Facebook a Muzeului de Istorie a Universității Babeș-Bolyai)

Perioada: 16-20 octombrie

Scurtă descriere: Scopul proiectului, desfășurat în colaborare cu Biroul pentru Voluntariat UBB, este de a onora memoria unor profesori remarcabili ai universității clujene prin implicarea studenților într-o activitate de tip „tânărul detectiv”, pentru a descoperi modul în care memoria acestora și a activității lor științifice este vizibilă astăzi în municipiul Cluj-Napoca. Studenții își vor alege profesorul favorit și vor alcătui un portofoliu care să cuprindă o scurtă prezentare, însoțită de maxim 15 fotografii care atestă păstrarea memoriei acestuia în oraș (nume de străzi, statui, monumente funerare ș.a.). Cele mai reușite portofolii vor fi publicate pe pagina de Facebook a muzeului, în săptămâna 16-20.10.2023.

Partener: Biroul pentru Voluntariat UBB

 

Muzeul Holocaustului din Nordul Transilvaniei

Eveniment: Activitate didactică: „Predarea istoriei Holocaustului în școli”

Locație: Strada Croitorilor nr. 13

Perioada: 16, 19, 20 octombrie

Interval orar: 10:00-15:00

Scurtă descriere: Nou-introdusă în programa școlară liceală, materia Istoria Holocaustului este actualmente predată fără suport scris. Elevii Colegiului Tehnic Energetic vor desfășura orele referitoare la subiect pe durata săptămânii 16-20 octombrie, în incinta Muzeului Holocaustului, unde se vor familiariza cu evenimentele legate de Holocaust prin intermediul obiectelor expuse, a vizionării mărturiilor supraviețuitorilor și a prelegerilor pe această temă.

Partener: Colegiul Tehnic Energetic din Cluj-Napoca

 

Muzeul Memorial David Prodan

  1. Expoziție (vernisaj): Atelierul unui istoric

Locație: Strada Acad. David Prodan nr. 1, ap. 7

Data: 19 octombrie

Ora: 14:00

Scurtă descriere: Expoziția își propune să valorifice o serie de documente epistolare și fotografice aparținând istoricului David Prodan, un nume emblematic pentru intelectualitatea transilvăneană a secolului XX. Considerat de tagma istoricilor un savant prin monumentalitatea temelor abordate și distincția scriiturii, periplul expozițional urmărește să familiarizeze publicul clujean cu profilul acestei personalități, cu traseul unui destin care, deși nevoit să creeze în timpuri tulburi, a reușit să găsească refugii prin care să supraviețuiască moral și profesional.

Sponsori: Cramele Recaș, SelectTravel

  1. Eveniment: „Profesorul David Prodan”, prelegere susținută de prof. univ. George Cipăianu

Locație: Strada Acad. David Prodan nr. 1, ap. 7

Data: 20 octombrie

Ora: 11:00

Scurtă descriere: În cadrul „Întâlnirilor David Prodan”, vă invităm la prelegerea susținută de profesorul universitar dr. George Cipăianu despre istoricul David Prodan, dar și despre fascinanta lume universitară a Clujului de altădată. Manifestarea se dorește a fi și un prilej de reafirmare a rolului Muzeului Memorial David Prodan, acela de a oferi, într-o ambianță din alte vremuri, un cordial spațiu de dialog pe harta culturală a urbei clujene.

Sponsori: Crama Teodor, SelectTravel

 

Muzeul de Paleontologie-Stratigrafie

  1. Expoziție: Foraminiferele-nisipul mărilor

Locație: Strada Mihail Kogălniceanu nr. 1

Perioada: 16-19 octombrie

Interval orar: 10:00-16:00

Scurtă descriere: În cadrul expoziției, participanții vor putea admira replici tridimensionale ale unor organisme unicelulare, microscopice, realizate cu ajutorul imprimantei 3D. Modelele sunt mărite de 100 de ori, dând posibilitatea vizitatorilor de a admira cu ochiul liber diversitatea de forme pe care o îmbracă foraminiferele.

Partener: Departamentul de Geologie al UBB

  1. Eveniment: Activitate interactivă: lumea microfosilelor sub microscop

Locație: Strada Mihail Kogălniceanu nr. 1

Data: 17 octombrie

Interval orar: 10:00-14:00

Scurtă descriere: Participanții vor avea ocazia să viziteze laboratorul de micropaleontologie și să observe diverse microfosile cu ajutorul microscopului. Datorită numărului redus de microscoape, participarea la activitate se face pe bază de programare, pentru grupuri de max. 10 persoane. Fiecare grup dispune de 45 de minute în laboratorul de micropaleontologie. Activitatea se va desfășura marți, 17 octombrie, în intervalul cuprins între orele 10:00-14:00, cu intrare din oră în oră.

Partener: Departamentul de Geologie al UBB

 

Muzeul de Mineralogie

  1. Expoziție: Muzeul de Mineralogie în ultimii 10 ani – specii noi, specii discreditate în colecții

Locație: Strada Mihail Kogălniceanu nr. 1

Perioada: 16-20 octombrie

Interval orar: 10:00-16:00

Scurtă descriere: Specia minerală este definită de compoziția chimică și structura cristalină. Metodele moderne de analiză pot duce fie la discreditarea unor specii (ca fiind de fapt varietăți), fie la definirea altora noi. Reinventarierea colecțiilor Muzeului de Mineralogie în ultimii 10 ani a dus la modificări în lista de specii a muzeului, iar expoziția își propune să prezinte câteva dintre acestea și povestea identificării lor.

Parteneri: Academia Română, Secția de Științe Genomice, Facultatea de Biologie și Geologie UBB, Universitatea din București, Facultatea de Geologie și Geofizică, Universitatea Al. Ioan Cuza din Iași, Facultatea de Biologie și Geologie, Institutul Geologic al României, Muzeul Național de Geologie

Sponsor: Cramele Recaș

  1. Eveniment: Atelier interactiv „Identificarea macroscopică a mineralelor”

Locație: Strada Mihail Kogălniceanu nr. 1

Data: 17 octombrie

Interval orar: 13:00-15:00

Scurtă descriere: Fiecare mineral are caracteristicile sale definitorii, precum culoarea, culoarea urmei, forma de cristal, clivajul sau spărtura, duritatea, transparența etc. Stabilirea acestor proprietăți reprezintă primul pas în identificarea unei specii minerale, iar participanții la atelier (înscriși în prealabil) vor învăța cum să lucreze cu acestea.

Partener: Departamentul de Geologie al UBB

Sponsor: Cramele Recaș

  1. Expoziție (vernisaj): Zestrea minerală a României

Locație: Strada Mihail Kogălniceanu nr. 1

Data: 20 octombrie, ora 13:00

Perioada: 20 octombrie 2023-16 februarie 2024

Interval orar: marți-vineri, 10:00-16:00

Scurtă descriere: Patrimoniul mineralogic românesc este impresionant, pe teritoriul actual al României fiind descoperite, descrise și documentate 38 de minerale în premieră mondială. La acestea se adaugă o serie deosebit de valoroasă de asociații minerale emblematice pentru spațiul geologic românesc. Expoziția, organizată de Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” din Baia Mare, în colaborare cu alte cinci instituții muzeale, inclusiv Muzeul de Mineralogie UBB, prezintă mineralele descrise pentru prima oară în România, precum și cele mai rare și spectaculoase asociații minerale de pe teritoriul național.

Partener: Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare

Sponsor: Cramele Recaș

  1. Expoziție (vernisaj): Minerale din România – eșantioane din patrimoniul Muzeului de Mineralogie al UBB

Locație: Strada Mihail Kogălniceanu nr. 1

Data: 20 octombrie, ora 13:00

Perioada: 20 octombrie 2023-16 februarie 2024

Interval orar: marți-vineri, 10:00-16:00

Scurtă descriere: Bogăția minerală a României se reflectă în marea diversitate a speciilor. Prin urmare, orice expoziție având ca tematică mineralele și asociațiile emblematice pentru spațiul geologic românesc nu va putea acoperi întregul patrimoniu mineralogic al țării. Expoziția „Minerale din România” își propune să completeze „Zestrea minerală a României” prin expunerea unor specii și asociații minerale, care fie nu sunt reprezentate, fie provin din alte ocurențe faimoase, utilizând exponate din colecțiile Muzeului de Mineralogie al Universității Babeș-Bolyai.

 

Muzeul Zoologic

Eveniment (vernisaj): ANIMALIA – o incursiune în colecțiile științifice ale Muzeului Zoologic

Locație: Strada Clinicilor nr. 5-7

Data: 20 octombrie

Ora: 12:00

Scurtă descriere: În cadrul expoziției vor fi prezentate piese inedite din patrimoniul științific al Muzeului Zoologic. Printre exponate se vor număra piese vechi precum cele din colecția de fluturi, de păianjeni, de piese ornitologice (păsări) și herpetologice (reptile), care și-au recăpătat, datorită restaurării, strălucirea de odinioară. De asemenea, publicul va avea posibilitatea să admire în premieră exponate incluse recent în colecția Muzeului Zoologic – UBB.

Sponsor: Cramele Recaș

 

Vivariul

Expoziția: Cele mai îndrăgite 10 animale din istoria Vivariului

Locație: Strada Clinicilor nr. 5-7

Perioada: 17-20 octombrie

Interval orar: 10:00-16:00

Scurtă descriere: Vă invităm la o expoziție foto cu animalele care au impresionat cel mai mult publicul vizitator de-a lungul celor 22 de ani de existență a Vivariului UBB. Cele 10 fotografii expuse, care reprezintă animalele cele mai apreciate, vor fi prezentate în mod cronologic și vor detalia povestea expoziției de la începuturi până în prezent.

 

UBB ART

  1. Eveniment: Atelier de pictură

Locație: Calea Moților nr. 11, UBB Art Hall (sala 300)

Perioada: 17 și 19 octombrie

Ora: 18:00

Scurtă descriere: Vă invităm să participați la un atelier de acuarelă organizat de Direcția Patrimoniu Cultural Universitar, cu ocazia aniversării a 10 ani de existență. Acest atelier este o oportunitate de a vă exprima creativitatea și de a învăța tehnici noi de pictură cu apă. Vă veți bucura de o atmosferă relaxantă și distractivă, într-un spațiu prietenos, la intersecția dintre artă și istorie.

Sponsor: Pictor Shop

  1. Eveniment: Vizită în Departamentul de Pictură al UAD

Locație: Calea Moților nr. 11 (UBB Art Hall, sala 300); punct de plecare: Aleea Parcului, nr. 2 – Parcul Central (Departamentul de Pictură UAD)

Perioada: 17 și 19 octombrie

Ora: 11:00

Scurtă descriere: Te-ai întrebat vreodată ce ascunde pavilionul Departamentului de Pictură din Parcul Central? Vino să descoperi alături de noi cum se naște pictura, cum arată atelierul și spațiul de lucru al unui pictor și cum se desfășoară activitățile studenților de la Universitatea de Artă și Design.

Partener: Universitatea de Artă și Design