Departamentul de Limbi și Literaturi Romanice organizează, în perioada noiembrie 2020 – iunie 2021, un ciclu de conferințe, Dante 2021 – 700 anni dalla morte, cu ocazia împlinirii a 700 de ani de la moartea autorului florentin. În Italia, anul 2021 a fost declarat “an dantesc”, iar inaugurarea acestuia a avut loc în luna septembrie a.c., la Ravenna, în prezența Președintelui Republicii Italiene, Sergio Mattarella.
Suntem onorați că invitației noastre au răspuns reputați profesori și critici literari din Europa, care au adus contribuții importante la exegeza operelor dantești.
Fiecare conferință va avea un link separat de acces pe platforma Zoom.