Loading Events

Toate evenimentele

  • This event has passed.

Conferință la Muzeul Zoologic – UBB

-

În ultimii ani, revistele de specialitate din domeniul entomologiei și conservării naturii au fost invadate de problematica intitulată „apocalipsa insectelor”. Declinul drastic al populațiilor de insecte semnalat pe întreg mapamondul la începutul secolului al XXI-lea a fost preluat și larg mediatizat. Acest „Armageddon ecologic” este acum cel mai sonor glas al vocilor care vorbesc despre pierderea biodiversității ca una dintre cele mai grave probleme de mediu la nivel global.

Fluturii diurni, cu coloritul și zborul vioi din zilele însorite de primăvară-vară, trezesc în general sentimente pozitive în noi. Aceste ființe gingașe și inocente sunt și ele victime ale acestor procese de declin, ale căror cauze încă nu sunt pe deplin elucidate și înțelese. În mijlocul forfotei noastre cotidiene, fluturii diurni dispar încet și aproape inobservabil, acum și aici. Ei trăiesc lângă noi: în spațiile verzi din orașe, în locurile unde ieșim în natură în weekend sau în concedii, pe terenurile agricole din zonele rurale și în ariile naturale protejate.

Cu această prezentare doresc să atrag atenția, poate repetitiv, asupra faptului că toți suntem capabili să contribuim la stoparea sau încetinirea acestui proces de declin. Rețeta este simplă: să îi observăm, să îi cunoaștem și să îi ocrotim. Vă așteptăm la o incursiune în lumea fluturilor de zi, a acestor insecte frumoase care trăiesc în preajma noastră.

– Vizauer Tibor-Csaba (Societatea Lepidopterologică Română, Cluj-Napoca)

Conferința se va realiza prin intermediul platformei ZOOM.
Detalii acces: https://cutt.ly/mkBFPhT
Meeting ID: 848 8248 8715
Passcode: 6UWZAK

Facebook: https://www.facebook.com/events/125999676008517/

 

Detalii

Data:
25-02-2021
Ora:
18:00 - 19:00
Categorii:
, , , ,
Site web:
https://cutt.ly/mkBFPhT

Organizator

Muzeul Zoologic – UBB
Site web:
View Organizer Website

Locatie

Online