Iată, mai sus, câteva dintre momentele semnificative ale derulării acestui atelier în perioada martie – mai 2023.
*
Muzeul Alexandru Duma anunță lansarea înscrierilor pentru primul său „Atelier de gândire critică”, un program de dezbateri adresat elevilor de liceu, având ca temă Primul Război Mondial, abordat din perspective mai puțin convenționale. Participanții vor avea ocazia să-și exerseze și să-și dezvolte o serie de competențe esențiale pornind de la temele propuse de studenți ai Facultății de Istorie și Filosofie și de invitații acestora. Programul include expoziții, prelegeri, muzică, reconstituire istorică, concursuri și alte activități la care veți putea participa împreună cu noi.