Loading Events

Toate evenimentele

  • This event has passed.

Apel pentru proiecte artistice la Institutul Francez

-

Institutul Francez din România la Cluj-Napoca lansează apelul pentru proiecte artistice în spațiul său de expresie contemporană La Cave, pentru anul 2023.

Acest apel se adresează artiștilor indiferent de naționalitate, care activează în următoarele domenii: arte plastice, instalații artistice și performance-uri, design (inclusiv modă), fotografie, arhitectură, video și multimedia, cinematografie.

Candidații pot concura individual sau colectiv. Dacă doresc, artiștii își vor putea vinde propriile lucrări prin intermediul expoziției. Expozițiile care vor trata tematici prioritare pentru Institutul Francez, precum ecologia, arta digitală  sau care vizează publicul tânăr vor fi privilegiate. Cea mai originală expoziţie a anului 2023 va beneficia de un premiu de 1500 lei acordat de Institutul Francez din România la Cluj-Napoca în vederea susţinerii şi promovării tinerei creaţii locale.

Data limită de trimitere a dosarelor este 15 decembrie 2022 (miezul nopții). Găsiți mai multe detalii pe site-ul Institutului Francez Cluj-Napoca.

Cu evenimentele sale artistice pluridisciplinare și o selecţie de tineri artiști români și francezi, La Cave deschide lumea artei contemporane unui număr de peste 1000 de vizitatori în fiecare an. Răsfoiți broșura La Cave pentru a vedea istoria expozițiilor organizate de Institutul Francez în acest spațiu din 2017 și până în prezent: https://issuu.com/ifcluj/docs/depl_lacave_2.4-2022.

Locatie

Institutul Francez