Universitatea Vârstei a 3-a Cluj-Napoca (U3a Cluj-Napoca) este un proiect de educație non-formală și de învățare continuă destinat persoanelor vârstnice.
Acest proiect dorește să reducă marginalizarea persoanelor vârstnice și să îi ajute să dobândească cunoștințe și abilități noi. Relevanța unor astfel de activități educaționale pentru seniori a devenit și mai evidentă în contextul epidemiologic actual. Izolarea fizică pentru protejarea sănătății nu trebuie să însemne și izolare socială și intelectuală.
Proiectul U3a se continuă în al treilea an de activitate. Cuvântul cheie pentru etapa 2020-2021 a proiectului este “digitalizarea”. Dorim să le oferim vârstnicilor o platformă de învățare și socializare online, complementară cursurilor față în față. Platforma u3a.ro poate înlocui cursurile față în față atunci când acestea nu sunt posibile.