Direcția Patrimoniu Cultural Universitar a Universității Babeș-Bolyai, prin Muzeul Memorial David Prodan, organizează expoziția intitulată Ființe fantastice în tradiția populară românească. Aceasta prezintă lucrările câștigătoare ale celei de-a patra etape a concursului de grafică destinat elevilor clujeni, pe care muzeul nostru îl organizează începând din 2018.
Pentru a participa, elevii au avut de ales ca temă un personaj principal sau secundar prezent în literatura populară românească, acordându-li-se deplina libertate în realizarea lucrărilor, atât în privința concepției, cât și a tehnicilor utilizate. Cum nu există un cod unanim acceptat de reprezentare a acestor entități ficționale, s-a urmărit stimularea imaginației și a abilităților artistice ale participanților. Rezultatul atestă interesul elevilor față de subiect și capacitatea lor de documentare, dar și disponibilitatea de a-și asuma experimente în câmp vizual, oferind variante grafice surprinzătoare, inteligente și, nu în ultimul rând, amuzante.
Cele mai interesante creații vor putea fi admirate în cadrul expoziției organizate în UBB Art Hall, str. Moților, nr. 11, et. 3, în perioada 22 martie 2024 – 12 aprilie 2024, de luni până vineri, între orele 10:00 – 16:00. Vernisajul va avea loc în data de 22 martie 2024, de la ora 14:00. Intrarea este liberă.
Vă așteptăm cu drag să vizitați această expoziție inedită în care veți întâlni zmei, balauri, zâne și voinici, așa cum rar vi i-ați imaginat!