Lucrări semnate de peste 40 de artiști plastici profesioniști clujeni, aflați în perioada de maturitate a creației, vor putea fi văzute, timp de o lună, în galeriile Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Acestea sunt reunite în expoziția colectivă, intitulată „Așezare. Semne și locuri străvechi în contemporaneitate”, ce cuprinde lucrări de pictură, ceramică și sculptură. Ceea ce îi apropie pe cei peste 40 de artiști este seriozitatea demersului pe care îl întreprind, căutarea autentică a unor forme de exprimare compatibile cu voința lor de reprezentare, dar și cu exigențele contemporane și autenticitatea.
Organizată de Asociațiile culturale „Invizibil” și „Chip și asemănare”, împreună cu Departamentul de iconografie al Centrului de studii misionare și nomocanonice din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai”, manifestarea își propune să ofere o deschidere spre valorile culturale tradiționale, o legătură cu trecutul, care să atragă atenția tinerilor asupra înțelepciunii străbunilor și să îi facă mai puternici în deciziile lor viitoare.
Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 24 februarie 2023, de ora 17:00, la Galeriile „Ermineia” (etajul 1) și „Imago” (etajul 2), din clădirea Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, str. Bisericii „Sfântul Toma”, nr. 2, Cluj-Napoca.
La eveniment va fi prezent Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, Înalt preasfințitul Părinte Andrei, iar cuvântul de deschidere al expoziției va fi susținut de pr. conf. univ. Ioan Bizău, cunoscut specialist în artă modernă și contemporană, dar și în teologie liturgică, arta icoanei și arhitectură liturgică.
Lucrările vor rămâne pe simeze până pe 24 martie a.c., iar expoziția poate fi vizitată gratuit, zilnic, între orele 10:00 – 20:00.