Tinerii cu vârsta sub 35 de ani vor avea, în data de 2 mai 2022, acces gratuit la unele dintre cele mai atractive spații ale Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB).
La solicitarea Ministerului Tineretului și a Direcției Județene pentru Tineret și Sport, conducerea UBB a decis să ofere acces gratuit tinerilor, de ziua lor, la Grădina Botanică „Alexandru Borza”, Muzeul de Istorie al Universității, Muzeul Botanic, Muzeul de Mineralogie, Muzeul de Paleontologie și Stratigrafie, Muzeul Zoologic, Muzeul Documentar al Holocaustului din Nordul Transilvaniei, Muzeul Memorial „David Prodan”, precum și la Vivariul UBB.
„Universitatea noastră este nu doar un spațiu de educație și cercetare de nivel înalt, ci și o instituție deschisă spre comunitate în ansamblul ei și în special spre tinerii pe care ne dorim să îi atragem alături de noi, pentru a contribui împreună la formarea lor ca buni specialiști și buni cetățeni, cu impact pozitiv asupra societății. Ziua Tineretului este unul dintre momentele în care UBB le oferă în dar resursele pe care le are, astfel încât educația să se desfășoare și la modul non-tradițional”, afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.