Profesorul Vinicius Alves, originar din Brasília, predă actualmente portugheza-braziliană în cadrul Centrului Cultural “Casa do Brasil” din Cluj-Napoca, patronat de Universitatea Babeș-Bolyai (cu rădăcini în secolul XVI). Grație spiritului său de inițiativă, dl. Alves ne oferă șansa de a urmări o nouă prelegere transcontinentală, via internet.
De astă-dată, invitatul special va fi expertul luso-brazilianist prof. Masanobu Yamada, de la Universitatea niponă din Tenri.
Conferința – intitulată JAPONEZII ÎN BRAZILIA ȘI BRAZILIENII ÎN JAPONIA – este programată pentru data de miercuri 20 ianuarie 2021, la ora 20:00. Apreciem gentilețea profesorului Yamada, care a fost de acord să-și înceapă întâlnirea virtuală alături de noi la ora 3:00 dimineața (ora Japoniei). Pentru a asista, intrați pe zoom prin acest link: