Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) va continua joi, 15 aprilie 2021, ora 1600, seria de cursuri „Studium Generale” a Institutului STAR-UBB, găzduită de Turnul Croitorilor, cu o prelegere cu tema „Mituri și realități despre cheltuirea banului public: despre corupție, transparență și eficacitate în contractele publice.”, susținută de prof. univ. dr. Dacian Dragoș (Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării).
Rezumatul prezentării:
Statul național (Guvernul unei țări europene) are trei mari instrumente prin care poate cheltui banii publici: achiziții publice, concesiuni și ajutoare de stat. Toate acestea sunt profund europenizate, în sensul că sunt reglementate la nivelul Uniunii Europene. Cu toate acestea, aplicarea lor în practica este influențată de specificul național, de cultura administrativă din
diferite state membre ale UE. Din cunoașterea limitată a acestui domeniu se nasc mituri cu privire la corupție, ineficiență, soluții posibile de reformă, care însă trebuie confruntate cu realitatea. Prezentarea va încerca să demitizeze percepțiile cu privire la contractele cu statul și să explice mecanismele prin care acestea ar putea fi monitorizate mai bine de către cetățeni, presă sau societatea civilă, dar și să fie folosite ca instrumente de reziliență pe timp de criză, cum este cea sanitară pe care o traversăm.
Studium Generale este un spațiu de întâlnire interdisciplinar al profesorilor și studenților Universității Babeș-Bolyai și ai invitaților lor. Studium Generale permite dialogul dintre discipline și angajează universitatea într-o reflecție asupra propriilor întrebări universale asupra cunoașterii. Aceasta dovedește continuitatea cu practicile intelectuale ale universităților medievale legate de întrebările quodlibetale: despre orice pentru fiecare, în aceeași comunitate de studiu. Studium Generale la Universitatea Babeș-Bolyai, în cadrul Institutului Star-UBB, reprezintă o serie de conferințe săptămânale, în timpul anului academic, ținute de personalități ale universității sau invitate, care chestionează o temă a propriei discipline în dialog cu alți membri ai universității. Inițiat în anul 2019 de prof. univ. dr. Daniel David, rector al Universității Babeș-Bolyai, acest program de conferințe își reia cursul într-o nouă formă, cursul va fi transmis online pe canalul de Youtube al UBB (https://StudiumGenerale) și pe pagina Facebook al Universității (https://www.facebook.com/UnivBabesBolyai).